Pe scurt
Data:   22 si 23 Octombrie 2011
Locatie:   Palatul Copiilor, Bucuresti
Program:   10:00 - 21:00
Pret intrare:   10 RON / zi
  (Cosplayerii care participa la concurs platesc doar 12 RON pt. ambele zile)
   
Transport:   RATB 312, 313, 381, 76
   
Pentru alte informatii, ne puteti contacta la contact[at]nijikon.ro
Parteneri
Euro Cosplay PlayStation MaNGAshop MGT Educational Wacom Publiland Kesenai Cosplay Gen Centrul de Studii Romano-Japoneze Liceul Ion Creanga

Aleea Artistului

Aleea Artistului este un colt special din Nijikon rezervat celor care sunt incepatori in lumea fanartului sau desenului si doresc sa isi vanda/promoveze lucrarile si activitatile. In fiecare an amenajam un asemenea spatiu care, speram noi, va ajuta artistii sa intre in contact direct cu fanii si cu alti artisti, realizandu-se astfel o imbunatatire a calitatii artei lor.

 Va puteti inscrie trimitand un mail la contact[at]nijikon.ro in care sa explicati in linii mari ce activitati vreti sa aveti la stand (comissioning, live drawing etc.) si ce materiale veti expune. Atasat la mail trimiteti cateva mostre din materialul ce va fi expus (scanuri, fotografii, cum va e mai usor).

Data limita pentru inscrieri este 16 Octombrie 2011.

 Principala conditie de participare la Aleea Artistului este ca toate materialele prezentate sau vandute de artist sa fie realizari proprii (self publishing). Fiecare artist inscris va primi doua legitimatii de acces valabile pentru ambele zile ale conventiei. Costul unui stand este de 30 RON pentru ambele zile.

ANEXA: Datorita aglomerarii zonei in ultimii ani suntem nevoiti sa reducem la 10 locuri dimensiunile Aleii (de la 13-14 standuri, cat avea pana acum).

IMPORTANT: Este de preferat ca toate produsele sa aiba cat de cat legatura cu tematica evenimentului si cultura Japoneza. Daca produsele nu se incadreaza in aceasta conditie, cererea de stand are sanse mari sa fie respinsa.

Este voie cu:

- Picturi si desene in original sau printuri cu creatii proprii sau fanart (fara limita de cantitate)

- Diverse produse printate (manga-uri proprii, orare, calendare, agende, caiete etc.) cu concept grafic propriu sau fanart (fara limite de cantitate)

- Insigne, brelocuri si accesorii similare imprimate/modelate cu creatii proprii sau fanart (fara limite de cantitate)

- Figurine sau sculpturi cu concept creatie proprie sau fanart (realizate manual, fara limita de cantitate)

 La acestea se adauga si produsele realizate in cadrul conventiei (desene la cerere, sculpturi realizate la stand etc.)
 
NU este voie cu:

- Materiale cu continut vulgar sau licentios

- Materiale cu o pronuntata tenta sexuala sau ce contin violenta excesiva expuse in mod vizibil (daca doriti sa vindeti manga-uri ce contin materiale nepotrivite pentru minori, verificati politica materialelor 18+, prezentata mai jos)

- Materiale care nu sunt realizate prin forte proprii (nu aveti voie sa luati de pe Internet imagini si apoi sa vindeti printuri sau obiecte imprimate cu ele)

- Materiale ce contin imagini sau text cu caracter defaimator si/sau atacuri la persoana ori la adresa anumitor etnii sau minoritati.

 

 

POLITICA MATERIALELOR 18+

In general, expunerea/vanzarea de lucrari in original sau printuri cu caracter pronuntat sexual sau ce contin violenta excesiva este strict interzisa. Anumite exceptii vor face materialele tiparite de tip "carte". Acestea pot fi vandute DOAR IN URMATOARELE CONDITII:

- Exemplarele expuse vor fi shrink-wrapped (sigilate in celofan astfel incat sa nu poata fi deschise)

- Coperta vizibila nu trebuie sa aiba un caracter explicit sau sa contina text vulgar/licentios

- Pe coperta trebuie sa figureze un avertisment legat de grupa de varsta careia i se adreseaza (un "18+" sau "Interzis minorilor" este suficient)

- Vanzarea acestor produse minorilor este strict interzisa

- Prezentarea continutului acestor produse catre minori este strict interzisa.

 

In principiu acestea ar fi regulile finale. In cazuri exceptionale ele se pot modifica totusi fara o notificare prealabila, asa ca e recomandat sa le mai verificati din cand in cand. Vom incerca pe cat posibil - in caz de modificari importante, sa va anuntam prin intermediul unei stiri pe prima pagina.

 

 

 

 

 

 

 

*Organizatorii isi rezerva dreptul de a selectiona artistii/grupurile de artisti in functie de consistenta portofoliului sau activitatii. Lucrarile expuse la conventie si/sau trimise pe mail sunt proprietatea exclusiva a artistului. Organizatorii nu au nici un drept proprietar asupra respectivelor lucrari. Provenienta lor (atat fizica, cat si intelectuala) este responsabilitatea integrala a artistului expozant. Organizatorii isi rezerva insa dreptul de a refuza spatiul de expunere unor lucrari ce incalca regulile de mai sus, desi artistul a fost admis.